Confessions of a beauty blogger’s mother – Tratamentul OXY2 cu oxigen hiperbaric la Keiko Slim Spa

      Va povesteam intr-o postare anterioara ca am participat la lansarea unor noi tehnologii pentru ingrijirea pielii disponibile la Keiko Slim Spa. Este vorba despre tratamentul pentru ten Oxy2 cu oxigen hiperbaric si tratamentul cu Cryogen, prin criolipoliza pentru arderea depunerilor de grasime din diferite zone ale corpului. Nu voi reveni foarte mult asupra detaliilor tehnice, le gasiti fie in postarea amintita mai sus, fie pe site-ul Keiko, explicate pe indelete, dar si pe pagina de Facebook, cu filmulete si articole. Eu ma voi axa mai mult pe impresiile de dupa testarea tratamentului Oxy 2… de catre mama.

Am luat-o frumusel de manuta cand a venit la mine la Bucuresti acum 2-3 saptamani intr-o zi de sambata, in care ningea cu niste fulgi maaari si frumosi. Am ales sediul Keiko de pe Dorobanti, Keiko D’orobanti, deoarece mai fusesem acolo, atat la lansare, cat si acum vreo 2 ani, in vara, pentru un tratament. Sediul e foarte usor de gasit, se afla pe Strada Sofia, foarte aproape de statia RATB Piata Dorobanti.

Am ajuns pline de zapada, ne-am lasat hainele la intrare, iar mama a intrat intr-o camera separata, unde a primit imbracaminte si incaltaminte de unica folosita si o bentita pentru a-si acoperi parul. De ea s-a ocupat Monica, care a fost foarte atenta si grijulie si care avea un ten perfect. 🙂

      Procedura a inceput cu o demachiere blanda, din cate am observat, s-a folosit demachiant de la Byphasse, dar nu pot sa bag mana in foc. Mama a spus ca mirosea a biscuiti. Eu am stat undeva alaturi si am intrerupt ritualul doar din cand in cand cu sunetul aparatului foto.


        Prima etapa a tratamentului a durat 15 minute si a constat in aplicarea unui jet de oxigen pur direct pe suprafata tenului, cat si pe gat. Fiecare centimetru este tratat cu oxigen de puritate 92%.

    A doua etapa a tratamentului, avand aceeasi durata, a presupus introducerea unei fiole cu colagen (in cazul mamei) intr-un dispozitiv special al pompitei de oxigen, iar procedura repetata. Astfel, substantele active patrund adanc in piele, pentru rezultate optime.

      A treia etapa a tratamentului a constat dintr-un masaj facial si aplicarea unei lotiuni tonice pentru inchiderea porilor. Ingredientele au avut astfel timp sa actioneze in continuare.

Ce va pot spune despre mama si tenul ei, dar si despre rezultatele obtinute:

  • are 43 de ani, ten matur, insa fara riduri foarte pronuntate (nimeni nu ii ghiceste varsta :-)…); fiind mioapa si purtatoare de ochelari de mai bine de 25 de ani, prezinta cearcane   mai pronuntate; 
  • de aproximativ jumatate de an foloseste produse Paula’s Choice (la recomandarea mea :P); pana atunci a folosit produse dermatocosmetice, in general Galenic, Vichy, Olay (varianta nemteasca Olaz) Ivatherm. 
  • tenul are tendinte de uscare, asadar are nevoie de hidratare.
  • pentru machiajul zilnic, foloseste anticearcan, fond de ten si ruj. 
Aparatul Oxy
Am asteptat un pic pana sa scriu articolul pentru ca am vrut sa aflu impresiile mamei si dupa ce a trecut o perioada de la incheierea tratamentului. Iata ce impresii am eu, ca observator. Mai jos, aveti si impresiile mamei.
  • in primul rand, tratamentul este un rasfat total; dispozitivul Oxy2 este foarte gentil, se foloseste o pompita care confera o senzatie de racoare, insa intr-un sens placut; 
  • faptul ca este utilizat si pentru zona gatului mi-a placut foarte mult; s-a insistat pe zonele cu probleme, zona ochilor si cearcane; 
  • s-au respectat timpii de realizare a tratamentului, Monica a fost foarte atenta, iar relaxarea a fost totala; ambianta foarte placuta din incinta Keiko ajuta foarte mult;
  • mi-a placut faptul ca i s-a oferit imbracaminte si incaltaminte de unica folosinta, ca dispozitivul a fost sterilizat, ca a fost invelita cu prosoape albe, curate pentru a nu-i fi frig; 
  • nu a simtit niciun disconfort in timpul tratamentului, ba chiar o senzatie de gadilat in anumite zone ale gatului; 
  • imediat dupa tratament, tenul se simtea mai proaspat si mai elastic; 
  • aspect foarte sanatos, desi nu purtam niciun fel de machiaj pe fata; 
  • in timp, produsele de fata intra mai repede in piele, iar pielea are o elasticitate si un tonus aparte;   

Iar mama a zis….

  “Pentru ca am fost cuminte si ascultatoare, am luat toate pastilele si injectiile fara sa cracnesc, am fost recompensata  cu un premiu…   Am inceput cu o gluma, insa  dupa o perioada destul de urata, copilul meu drag s-a gandit sa ma rasfete, oferindu-mi un voucher la Keiko Slim Spa, la un tratament cu oxigen hiperbaric.

 

 

  Inca de la intrare, am fost placut impresionata de primirea fetelor. Un mediu cald si placut (in contrast cu ninsoarea si frigul de afara), o ambianta suava si profesionalism. Dupa o demachiere profunda, cu un produs care mirosea taaare bine, a inceput tratamentul propriu-zis care consta in pulverizarea unui jet de oxigen pur pe piele, acesta fiind impins in profunzime, insa non-invaziv, fara ace. Senzatia este extrem de placuta, ca o mangaiere, ca briza unui vant primavaratic… Dupa alintul cu oxigen pur, a urmat partea cu oxigen imbunatatit cu colagen, vitamina E, C si alte minunatii, iar la final un masaj cu maini magice si o lotiune tonica pentru inchiderea porilor. Am iesit de acolo plutind, cu o senzatie de bine interior si un …exterior radiant. In ziua aceea, nu am folosit nicio crema, pentru ca  stralucirea tenului era evidenta.   Si pentru ca era zi de shopping cu copilul meu(pentru rasfat total :P) nu am ratat nicio oglinda din magazinele in care am intrat, pentru ca aveam ce sa vad si imi placea…

  In zilele urmatoare, am folosit doar crema, fara fond de ten, pentru ca nu era nevoie, si am fost complimentata de colegele de serviciu, care au observat diferenta(deh, femeile…)

  Daca initial aveam ceva rezerve in privinta tratamentului, deoarece nu ma gandeam ca o sa fie ceva schimbat la tenul meu, acum imi dau seama ca avem nevoie si de astfel de momente, atat pentru confortul fizic, dar si psihic. In concluzie, recomand tuturor  acest tratament si astfel de clipe, mai ales alaturi de fiinte dragi!”

Cam atat despre tratamentul Oxy2, concluzia e ca sper sa le trecem pragul cat mai curand celor de la Keiko Slim Spa, unde ne-am simtit amandoua foarte bine si am avut o dupa-amiaza perfecta! Voi ati fost la Keiko Slim Spa? 

Va multumesc si va mai astept!

 

4 Comment

  1. Miss Z says: Reply

    Un adevarat rasfat!

    1. A fost, a fost! 😀

  2. Foarte draguta postarea, chiar m-ai facut sa-mi doresc si eu s-o rasfat pe mami cumva 😀

    1. Hihi, ce dragut! Ma bucur daca am reusit sa te motivez in acest sens!
      Merita toate mamicile din lume un astfel de rasfat! <3

Leave a Reply