Review

O privire asupra noului SuperLiner Silkissime – din perspectiva unor ochi miopi :)

       [În urmă cu aproximativ o lună am aflat de competiţia Şcoala de Beauty Blogging, organizată de L’Oreal Paris România. Ştiam în ce constă, încă de anul trecut când am hotărât că eram prea mică şi nepregătită pentru o competiţie serioasă, blog la blog cu cele mai talentate fete în spatele tastaturii. Pe unele dintre ele le cunoşteam şi le admiram dinainte de Şcoală, sentiment ce a crescut şi mai mult după încheierea acesteia. 

 

     Anul acesta am simţit că e momentul să încerc. Nu aveam nimic de pierdut, îmi plac competiţiile şi provocările, şi iată-mă, ajunsă în finală, la ultimul articol participant, cel cu numărul 4. Simt că am crescut în mai multe direcţii: experienţă, maturitate, scriitură, implicare, număr de cititori, număr de fani pe Facebook şi lista poate continua. Însă pentru asta voi dedica un articol separat, după încheierea Şcolii, pentru că merită să vă împărtăşesc din experienţa din spatele rezultatului vizibil pe blog. Deocamdată rămânem la ultimul articol din finală.] 

       Astăzi vreau să vă vorbesc despre un produs cosmetic nou, care vine în ajutor doamnelor şi domnişoarelor care îşi doresc ochi conturaţi şi nu se tem să arunce priviri pătrunzătoare (cu Silkissime nu se poate altfel).

 

 

     

 

     Este vorba de superliner-ul Silkissime, produs de L’Oreal Paris, ce se poate dovedi aliatul numărul unu în realizarea unui contur al ochilor perfecţi, indiferent de preferinţele voastre pentru formă. Silkissime are o rezistenţă impresionantă, este foarte moale, alunecă uşor şi poate fi folosit fără probleme pe conjunctiva pleoapei de jos, întrucât nu se întinde şi nu irită ochii.

 

 

P.S.: Mi-am făcut unghiile special să dea bine în poză cu Silkissime. 🙂

 

         

      Sunt purtătoare de lentile de contact, mioapă cât încape în doi ochi mari şi verzi (deci foarte!) şi e foarte important pentru mine să fiu atentă la orice ajunge în apropierea ochilor. Deşi apreciez şi admir liniile îndrăzneţe de negru, tuşele originale de verde smarald sau turcoaz trasate perfect pe conjunctiva pleoapei de jos, de cele mai multe ori spun pas şi evit să adopt un astfel de machiaj, tocmai pentru că mă trezesc că îmi lăcrimează ochii sau îmi vine să clipesc foarte des, sau cel mai nefericit caz, momentul în care îmi dau seama că s-a luat culoarea de pe conjunctivă pe lentilă şi văd … în pete. Nu e frumos, vă spun eu. 

 

      

      Aşadar dacă ar fi să găsesc punctul forte al acestui liner, din perspectiva mea, ăsta e: îl pot folosi cu succes, fără să lăcrimez sau să mă trezesc cu lentilele de contact murdare. Rămâne la locul lui timp îndelungat. Deşi aspectul obţinut este de tuş, avem totuşi de-a face cu un creion, care se ascute cu o ascuţitoare specială. Pentru că este foarte moale, riscăm să îl rupem dacă nu îl ascuţim corespunzător. 


     Secretul din spatele superlinerului Silkissime este componenţa sa bogată în uleiuri care îi conferă o textura mătăsoasă. Pentru a evita uscarea acestuia  în timp (asemenea tuşurilor gel), aveţi grijă să nu lăsaţi Silkissime fără capac. 

 

 

    Trebuie să recunosc că partea mea preferată a fost provocarea pe care am avut-o în redactarea articolului: am avut de reprodus un machiaj ce cuprinde un ochi frumos conturat cu superlinerul Silkissime, al uneia dintre ambasadoarele L’Oreal Paris din imaginea de mai jos: 

 

 

   Şi pentru că tuşul este trademark-ul meu, încă de la începuturile mele în machiaj, vă redau mai jos interpretările machiajului de pe ochii ambasadoarelor L’Oreal Paris pe ochii mei, cât am reuşit de fidel, având în vedere că eu am lucrat pe o singură pereche de ochi, cu aceeaşi formă

 

Şi nu în ultimul rând,  în exerciţiul funcţiunii, cu inculpatul la datorie 🙂

    Mi-ar plăcea să aud impresiile voastre cu privire la machiajul realizat şi să-mi spuneţi care formă vă place cel mai mult din cele de mai sus. 

Vă mulțumesc și vă mai aștept!
 

You Might Also Like

13 Comments

  • Reply
    aicin bubu
    November 13, 2013 at 19:16

    clasic:D

    • Reply
      Diana (boonDY)
      November 14, 2013 at 09:24

      E printre preferatele mele si imi iese cel mai usor! 😀

  • Reply
    Gya
    November 13, 2013 at 19:43

    toate imi plac 😀

    gya-make-up.blogspot.ro

    • Reply
      Diana (boonDY)
      November 14, 2013 at 09:43

      Gya, imi place raspunsul tau! Nici eu nu fac discriminari :))

  • Reply
    Anca
    November 13, 2013 at 19:44

    Indraznet si felina imi plac mult 😉

  • Reply
    Josephine B
    November 14, 2013 at 08:36

    Classy, n-o sa ma satur niciodata de eyeliner-ul negru!

    • Reply
      Diana (boonDY)
      November 14, 2013 at 09:44

      Cu siguranta, nici eu! Voi folosi eyeliner pana or sa-mi tremure mainile si nu voi mai putea trasa linii drepte :))

  • Reply
    Lorena Gavruta
    November 14, 2013 at 08:45

    Eu de obicei il port pe cel classic sau felina :)…de unde poate fi achizitionat liner-ul? 😀

    • Reply
      Diana (boonDY)
      November 14, 2013 at 09:51

      Lorena, din cate stiu eu, ar trebui sa fie disponibil la toti retailerii de produse L’Oreal Paris: hipermarketul Carrefour, Auchan, lanturile de magazine Kendra

  • Reply
    Alice wonders
    November 14, 2013 at 09:14

    Nici nu e posibil sa nu iti stea bine data cu liner, la ce ochisori ai. Eu voi fi mereu fana stilului ‘felina’.

    • Reply
      Diana (boonDY)
      November 14, 2013 at 09:52

      Alice, esti o draguta! Recunosc ca si eu oscilez intre felina si clasic 🙂

  • Reply
    Groza Andreea
    December 2, 2013 at 17:43

    Intradevar e foarte bun imi place si mie mult. Eu i l-am luat mamei mele dar inainte sa i-l dau l-am folosit si eu…
    http://andreeasmakeup.blogspot.ro/

Leave a Reply